Creare site catalog produse mobilier birou

Despre client și proiect

Integral Office SA este o companie elvețiană cu peste 20 de ani de experiență în amenajarea și furnizarea de mobilier de birou premium în Geneva și regiunea Romandie. Specializată din 2003 în consultanță, design de spații, arhitectură de interior și echipamente profesionale, compania se adresează firmelor și instituțiilor care caută soluții complete de amenajare a spațiilor de lucru.

Provocarea: site de prezentare cu catalog integrat

Clientul a apelat la noi pentru crearea unui site web modern și profesionist, care să reflecte poziționarea premium a brandului și să prezinte eficient atât gama de servicii, cât și colecțiile de produse — birouri, scaune, sisteme acustice, mobilier de recepție și soluții flexibile — fără a implementa un flux de comandă online, specific unui magazin clasic.
Provocarea principală a fost să construim un catalog de produse atractiv și ușor de navigat, integrat organic într-un site de prezentare B2B, unde decizia de achiziție se face prin contact direct cu echipa de consultanți.

Obiective principale

  • Design profesionist și coerent, adaptat industriei de amenajări de birou premium;
  • Catalog de produse structurat pe categorii, cu pagini individuale detaliate pentru fiecare colecție;
  • Prezentarea serviciilor prin pagini dedicate, optimizate SEO;
  • Secțiune Réalisations — portofoliu vizual de proiecte finalizate;
  • Design responsive complet pentru desktop, tabletă și mobil;
  • Optimizare SEO on-page pentru piața elvețiană francofonă.

Design și experiența utilizatorului

Am creat un site cu design curat și premium, folosind o paletă neutră care pune în valoare fotografiile de mobilier și spațiile de lucru amenajate. Arhitectura informației separă clar serviciile de consultanță și amenajare de catalogul de produse, ghidând utilizatorul spre acțiunea potrivită — fie explorarea colecțiilor, fie contactarea directă a unui consultant.

Pagini cheie dezvoltate

  • Homepage – prezentare servicii, cifre cheie, colecții și testimoniale clienți;
  • Qui sommes-nous – istoricul companiei și poziționarea brandului;
  • Services – 6 pagini dedicate: Conseil & Stratégie, Conception & Design, Mobilier & Équipements, Architecture d’intérieur, Éclairage & Ambiance, Acoustique & Confort;
  • Catalogue – catalog de produse cu 12+ categorii (birouri electrice, scaune, mobilier de ședințe, sisteme acustice, soluții lounge etc.), construit pe WooCommerce fără checkout, optimizat pentru prezentare și lead generation;
  • Réalisations – portofoliu vizual de proiecte finalizate;;
  • Showroom – prezentarea spațiului fizic de expunere din Geneva;
  • Contact – formular + date de contact.

Tehnologii și standarde implementate

  • CMS: WordPress cu WooCommerce configurat ca catalog de produse (fără flux de comandă online);
  • SEO on-page:structură URL prietenoasă, meta title și meta description optimizate, utilizarea corectă a heading-urilor H1–H3, densitate echilibrată a cuvintelor cheie, imagini optimizate cu ALT tags descriptive, sitemap XML generat automat;
  • Securitate: certificat SSL, backup-uri automate programate;
  • Performanță: optimizare imagini (lazy load + compresie), cache avansat pentru viteză;

Creăm site-uri care performează. Hai să discutăm proiectul tău

Contactează-ne pentru ofertă
Suntem aici să te ajutăm
Suntem aici pentru tine